Blog

Henry Drummond Holl

23 martie 2021 • By • in Articole

Ideea unui sfârșit al lumii în jurul anului 1844 nu a fost nici pe departe fantasma religioasă a câtorva americani din apropierea lui William Miller. Într-un fel sau altul, emoția unui astfel de eveniment poate fi găsită independent în mai multe părți ale lumii. Paul A. Gordon enumeră Anglia, Europa, Asia, India, Rusia, Africa, America de Sud și Statele Unite ca locuri unde mesaje profetice legate de perioada 1843–1847 au fost predicate.

Înainte ca mișcarea millerită americană să înceapă în mod susținut predicarea acestei descoperiri profetice, în Europa au fost voci care au început să vorbească despre fapte ce trebuiau să conducă la un sfârșit al istoriei, pe baza studiului profețiilor biblice.

Henry Drummond (1786–1860) a fost un cunoscut bancher englez şi un apreciat membru al

Parlamentului britanic.

După un debut fulminant al vieții, în parte datorat eforturilor sale, în parte averii şi poziției

sociale a tatălui său, Henry Drummond alege în 1817 să renunțe la „frivolitățile lumii care i-au golit sufletul” şi, mișcat de mesajul lui Isus pentru tânărul bogat, îşi dedică viaţa misiunii creştine.

Averea sa impresionantă şi poziţia socială deţinută l-au făcut un promotor eficient al mesajului întoarcerii lui Hristos şi al celor ce Îl propovăduiau în Europa.

Fiind în Geneva, îl va căuta pe Joseph Wolff, fiul unui rabin evreu, student la Colegiul catolic de misiune şi propagandă şi îl va convinge să îl urmeze. De atunci, Drummond va susţine călătoriile misionare ale lui Wolff, ajutând astfel la răspândirea mesajului creștin în Asia.

În 1826, va organiza Conferinţa Profetică de la Albury Park, unde îi va invita pe toţi cei interesaţi de cercetarea profetică. Au fost prezenţi 20 de pastori şi laici, iar după 6 zile de studiu intensiv despre a Doua Venire au ajuns la câteva concluzii comune: cele 1 260 de zile şi cele 1 290 de zile s-au împlinit, cele 1 335 de zile au început. În această perioadă trebuie să vină Domnul Isus Hristos, care să învieze morţii şi să aducă judecata. De aceea, creştinii trebuie să vegheze şi să aştepte fără teamă. Subiectul anului în care se va încheia profeția din Daniel 8:14 a fost lăsat pentru viitoarele ocazii, cei prezenţi acceptând fie anul 1843, fie 1847.

În 1847 va redeveni membru al Parlamentului, susținând însă cu aceeași convingere propovăduirea mesajul revenirii Domnului Isus.

Articol publicat de Adrian Neagu în revista Reperele credinței nr. 2/201

0 Comments

Leave a Reply