Solia lui Dumnezeu pentru tine
Este sfârșitul unui alt an dificil cauzat de pandemia COVID, situații religioase și politice instabile, dezastre naturale și multe altele. Oricât de provocator a fost, este bine să reflectăm asupra modalităților prin care putem aborda acest nou an cu încredere.
Pe 3 ianuarie 1900, Ellen White i-a scris fratelui și surorii Sisley din Australia: „Vă salut în această dimineață cu un „An Nou Fericit.” Un alt an, cu povara înregistrări sale, a trecut în eternitate. Nu știm ce este acea înregistrare și nu putem ști până la judecată. Dar a început un nou an și simt că mă dedic din nou lui Dumnezeu suflet, corp, inimă și putere. O nouă pagină este întoarsă. Care va fi înregistrarea acestui nou an? Care vor fi revelațiile sale în istoria lumii? Care va fi revelația sa în istoria noastră individuală?” (Lt2, 1900).
În timp ce nu putem prezice ce se va întâmpla în acest an care vine, putem controla istoria noastră individuală.
Solia lui Dumnezeu pentru tine – Dedică-te lui Dumnezeu suflet, corp, inimă și putere
O modalitate de a face acest lucru este să ne dedicăm „din nou lui Dumnezeu – suflet, corp, inimă și putere”. Când facem acest lucru, alegem să urmăm porunca biblică „Să iubești pe Domnul Dumnezeul tău cu toată inima ta, cu tot sufletul tău, cu tot cugetul tău și cu toată puterea ta.” (Marcu 12:30) după cum este consemnat pentru prima dată în Deuteronomul 6:4,5 și citat în Marcu 12:30. „Iată porunca dintâi. Iar a doua este următoarea: ‘Să iubești pe aproapele tău ca pe tine însuți.’” (Marcu 12:31) din nou, citând din Vechiul Testament.
Această poruncă este încă relevantă pentru noi astăzi. Dar ce înseamnă să „iubești pe aproapele tău ca pe tine însuți”?
Iubește-ți aproapele
Ne amintește de povestea bunului samaritean care l-a ajutat pe omul în nevoie. Ca și el, ar trebui să ne implicăm și la ameliorarea suferinței oamenilor din jurul nostru. Dar suntem chemați să facem mai mult. Ellen White a scris în Review and Heard, din 5 Februarie 1884: „Dragi frați și surori, când veți fi impregnați de spiritul misionar, când veți învăța să vă iubiți vecinii ca pe voi înșivă, nu veți fi mulțumiți să vedeți suflete pierind în jurul vostru fără să faceți tot ce puteți pentru a-i salva.” (Review & Herald 5 februarie 1884)
Dar nu putem face asta singuri. Zaharia 4:6 spune: „nici prin putere, nici prin tărie, ci prin Duhul Meu’ …” (Zaharia 4:6) Într-o astfel de perioadă, să arătăm iubire față de semenii noștri proclamând lumii soliile finale de iubire ale lui Dumnezeu – cele trei solii îngerești – proclamând Evanghelia veșnică, închinându-ne lui Dumnezeu ca și Creator și recunoscând că a venit timpul judecății Sale. Să primim mai degrabă sigiliul lui Dumnezeu decât semnul fiarei.
Solia lui Dumnezeu pentru tine