Mileniul și sfârșitul păcatului
Mileniul și sfârșitul păcatului

Mileniul și sfârșitul păcatului (Ce se va întâmpla?) - Pastorul Ted Wilson

Articole 24 septembrie 2022

Mileniul și sfârșitul păcatului

În acest episod, pastorul Ted Wilson vorbește despre mileniu și despre sfârșitul păcatului, subiectul celei de-a douăzeci și șaptea convingeri fundamentale a adventiștilor de ziua a șaptea.

Având în vedere tragediile, războaiele, dezastrele și alte suferințe care se întâmplă în jurul nostru, va exista oare un sfârșit?

Biblia spune că Hristos va veni din nou pentru a-i lua pe copiii Săi în ceruri, punând capăt suferinței și durerii pământești.

După cea de-a doua venire, va exista o perioadă de 1000 de ani, numită mileniu, în care toți credincioșii vor trăi în ceruri. După acest timp, Satana și păcatul vor fi distruși pentru totdeauna și pământul va fi reînnoit.

A 27-a Convingere Fundamentală

A 27-a Convingere Fundamentală a adventiștilor de ziua a șaptea explică:

„Mileniul reprezintă domnia de o mie de ani a Domnului Hristos cu sfinții Săi în ceruri, între prima și a doua înviere. În acest timp, morții cei nelegiuiți vor fi judecați; pământul va fi cu totul pustiu, fără ființe umane vii care să-l locuiască, fiind ocupat numai de Satana și îngerii săi. La sfârșitul mileniului, Domnul Hristos cu sfinții Săi și Cetatea cea sfântă vor coborî din ceruri pe pământ. Morții cei nelegiuiți vor fi atunci înviați și, împreună cu Satana și cu îngerii lui, vor înconjura cetatea; dar foc va coborî de la Dumnezeu și-i va arde și va curăța pământul. Universul va fi astfel eliberat pentru totdeauna de păcat și de păcătoși.”

„Apoi am văzut coborându-se din cer un înger care ținea în mână cheia adâncului și un lanț mare. El a pus mâna pe balaur, pe șarpele cel vechi, care este diavolul și Satana, și l-a legat pentru o mie de ani. L-a aruncat în adânc, l-a închis acolo și a pecetluit intrarea deasupra lui, ca să nu mai înșele neamurile, până se vor împlini cei o mie de ani. După aceea, trebuie să fie dezlegat pentru puțină vreme.” (Apocalipsa 20:1-3).

Când va avea loc „Mileniul”

Acest mileniu are loc între prima și a doua înviere – învierea celor drepți și învierea celor răi. El începe cu închiderea lui Satana, împreună cu îngerii săi, într-o groapă pentru ca el să nu mai poată înșela națiunile din nou.

Unde este această groapă? Deși Biblia nu precizează acest lucru în mod specific, putem deduce că această groapă se referă la pământul de după învierea sfinților.

În acest moment, toți cei drepți au fost deja duși în ceruri pentru a trăi cu Hristos, iar cei răi încă dorm în mormintele lor. Așadar, Satana nu mai are pe cine să înșele.

Între timp, credincioșii vor domni cu Hristos în ceruri timp de o mie de ani. Adică, ei vor parcurge înregistrările pe care Dumnezeu le ține de la începutul pământului.

Acum, ce vor face Satana și îngerii lui în timpul mileniului? Biblia spune că vor fi blocați pe pământ, fără să aibă pe cine să înșele.

Și cum se va sfârși păcatul?

„Când se vor împlini cei o mie de ani, Satana va fi dezlegat și va ieși din temnița lui ca să înșele neamurile care sunt în cele patru colțuri ale pământului, pe Gog și pe Magog, ca să-i adune pentru război. Numărul lor va fi ca nisipul mării. Și ei s-au suit pe fața pământului și au înconjurat tabăra sfinților și cetatea preaiubită. Dar din cer s-a coborât un foc care i-a mistuit. Și diavolul, care-i înșela, a fost aruncat în iazul de foc și de pucioasă, unde sunt fiara și prorocul mincinos. Și vor fi munciți zi și noapte în vecii vecilor.” (Apocalipsa 20:7-10).

Când Dumnezeu se va întoarce pentru a curăța pământul, va începe a doua înviere, sau învierea celor răi. Cei care s-au răzvrătit împotriva lui Dumnezeu, L-au refuzat și au trecut de partea lui Satana, vor fi înviați pentru a fi judecați.

Când Satana îi vede, încearcă o ultimă înșelăciune, îndemnându-i să se întoarcă și să atace Cetatea Sfântă, pretinzând că o pot cuceri și lua ca fiind a lor. Dar focul cade din cer și îi arde. Apoi, Satana va fi aruncat în iazul de foc și sulf, unde va fi ars și distrus pentru totdeauna.

„Un cer nou și un pământ nou”

„Apoi am văzut un cer nou și un pământ nou; pentru că cerul dintâi și pământul dintâi pieriseră, și marea nu mai era. Și eu am văzut coborându-se din cer, de la Dumnezeu, cetatea sfântă, Noul Ierusalim, gătită ca o mireasă împodobită pentru bărbatul ei. Și am auzit un glas tare, care ieșea din scaunul de domnie și zicea: „Iată cortul lui Dumnezeu cu oamenii! El va locui cu ei și ei vor fi poporul Lui și Dumnezeu Însuși va fi cu ei. El va fi Dumnezeul lor. El va șterge orice lacrimă din ochii lor. Și moartea nu va mai fi. Nu va mai fi nici tânguire, nici țipăt, nici durere, pentru că lucrurile dintâi au trecut.” Cel ce ședea pe scaunul de domnie a zis: „Iată, Eu fac toate lucrurile noi.” Și a adăugat: „Scrie, fiindcă aceste cuvinte sunt vrednice de crezut și adevărate.”” (Apocalipsa 21:1-5).

Ce frumoasă promisiune că Isus se va întoarce din nou și va face lucrurile noi!

Aflați mai multe despre mileniu și despre sfârșitul păcatului la https://adventist.ro/mileniul-si-sfarsitul-pacatului/.

Articolul anterior