Dumnezeu Duhul Sfânt
Am învățat despre Dumnezeu Fiul și despre Dumnezeu Tatăl în episoadele anterioare. În acest videoclip, pastorul Ted Wilson vorbește despre a treia persoană a Trinității. El este invizibil, dar există – Dumnezeu Duhul Sfânt.
A cincea doctrină
A cincea doctrină fundamentală spune: „Dumnezeu Duhul cel veșnic a fost activ împreună cu Tatăl și cu Fiul în lucrarea de creare a lumii, de întrupare și de răscumpărare. El este la fel de mult o persoană ca și Tatăl și fiul. El i-a inspirat pe scriitorii Sfintelor Scripturi. El a umplut viața Domnului Hristos cu putere. El atrage și convinge oameni, iar pe aceia care răspund, îi înnoiește și îi transformă după chipul lui Dumnezeu. Trimis de Tatăl și de Fiul spre a fi totdeauna alături de copiii Săi, El revarsă daruri spirituale asupra bisericii, împuternicind-o pentru a da mărturie despre Hristos și, în armonie cu Scripturile, o conduce în tot adevărul.”
Lucrarea Duhului Sfânt
Duhul Sfânt ne convinge de păcatele noastre, ne conduce la pocăință și ne transformă viața pentru a fi ca Isus. De asemenea, el ne ajută să înțelegem adevărul pe care Dumnezeu l-a revelat în Biblie.
„Lucrarea Lui este să definească și să mențină adevărul. El locuiește mai întâi în inimă ca Duhul adevărului și astfel devine Mângâietorul. Există mângâiere și pace în adevăr, dar nici o pace sau mângâiere reală nu poate fi găsită în minciună…Prin Scripturi, Duhul Sfânt vorbește minții și imprimă adevărul în inimă. Astfel, El expune eroarea și o alungă din suflet” (Veți Primi Putere, p. 13).
Mai mult, Duhul Sfânt „se luptă” așa cum spune Geneza 6:3: „Duhul Meu nu va rămânea pentru totdeauna în om,…” El „învață” de asemenea, în Luca 12:12 spune: „pentru că Duhul Sfânt vă va învăța chiar în ceasul acela ce trebuie să spuneți.” El convinge așa cum spune Ioan 16:8: „Și când va veni El, va dovedi lumea vinovată în ce privește păcatul, în ce privește dreptatea și în ce privește judecata.” De asemenea, el inspiră după cum indică 2 Petru 1:21: „Căci nicio profeție n-a fost adusă vreodată prin voia omului, ci oamenii au vorbit de la Dumnezeu, conduși de Duhul Sfânt.” În cele din urmă, el sfințește așa cum afirmă 1 Petru 1:2: „după preștiința lui Dumnezeu Tatăl, prin sfințirea lucrată de Duhul, spre ascultarea și stropirea cu sângele lui Isus Cristos.”
Vedem activitatea și implicarea Duhului Sfânt în unele evenimente remarcabile din Biblie.
Manifestări ale Duhului Sfânt
De exemplu, El a fost activ la Creație, „plutea peste fața apelor” (Geneza 1:1,2).
Isus i-a spus lui Nicodim în Ioan 3:5: „Adevărat, adevărat îți spun, dacă cineva nu este născut din apă și din Duh nu poate să intre în Împărăția lui Dumnezeu!” El se referea la necesitatea botezului prin apă și Duhul Sfânt.
În timpul întrupării lui Isus, un înger i-a spus Mariei: „Duhul Sfânt Se va coborî peste tine și puterea Celui Preaînalt te va umbri. De aceea, Sfântul Care Se va naște va fi numit „Fiul lui Dumnezeu”” (Luca 1: 35).
Isus a recunoscut ungerea Duhului Sfânt. El a spus în Isaia 61: 1, „Duhul Stăpânului Domn este peste Mine, căci Domnul M-a uns ca să aduc celor sărmani vestea bună. El M-a trimis să-i vindeca pe cei cu inima zdrobită, să vestesc celor captivi eliberarea și celor legați – izbăvirea.”
De asemenea, înainte de răstignirea Sa, Isus i-a asigurat pe discipolii săi: „V-am spus aceste lucruri cât sunt încă cu voi. Dar Apărătorul, adică Duhul Sfânt, pe Care Tatăl Îl va trimite în Numele Meu, vă va învăța toate lucrurile și vă va reaminti tot ce v-am spus.” (Ioan 14:25, 26).
În Fapte 10: 38, Petru a predicat casei lui Corneliu, spunând: „cum Dumnezeu L-a uns cu Duhul Sfânt și cu putere pe Isus din Nazaret…”
Botezul cu Duhul Sfânt
Pentru a încheia, trebuie să primim botezul Duhului Sfânt predându-ne Lui și permițându-i să ne transforme viața. El a fost trimis să ne învețe, să ne îndrume, să ne mângâie, să ne încurajeze și să ne transforme. Cu toate acestea, alegerea este a noastră să-L acceptăm. Dar Isus ne-a avertizat cu privire la consecințele împotrivirii față de Duhul Sfânt.
Cu aceasta, să luăm aminte la chemarea dată în Psalmul 95 și repetată în Evrei 4:7: „Astăzi, dacă auziți glasul Lui, nu vă împietriți inimile!” Pentru a afla mai multe despre Duhul Sfânt, pastorul Wilson vă încurajează să vizitați adventist.ro/dumnezeu-duhul-sfant/.