S19 2021 Thumbnail

Ted Wilson

În acest mesaj pastorul Ted Wilson va relata o experiență specială al unei grupe mici de tineri, care au auzit chemarea lui Dumnezeu pentru a ajunge la semenii lor într-o zonă foarte periculoasă. În ciuda riscurilor, acești tineri prețioși, și-au pus încrederea în Dumnezeu și au spus: „Voi merge!”
Pe coasta Oceanului Indian, în Tanzania, se află un oraș cu peste 8000 de locuitori. Locuitorii sunt preponderent necreștini. Sunt deosebit de superstițioși, generând multă frică față de oraș și locuitorii lui.
În anul 2000 însă un grup de tineri din câteva biserici, au venit dintr-un oraș apropiat pentru a susține o serie de întâlniri în acest oraș. Știind că lucrarea făcută înaintea lor a fost delicată și riscantă, s-au hotărât, să petreacă două săptămâni în rugăciune cerând intervenția lui Dumnezeu pentru salvarea sufletelor din oraș. În mod minunat, cu câteva zile mai târziu au primit aprobarea conducerii orașului pentru a susține întâlniri religioase. Din acel moment știa toată lumea, că tineri adventiști vor susține niște întâlniri.
Tinerii au continuat să se roage, adunându-se pentru rugăciune dis de dimineață pe malul mării, înainte ca să se trezească locuitorii din oraș. Într-una din dimineți – fără știrea lor – niște tineri au venit trimiși de conducătorii orașului, ca să-i omoare înainte ca să vestească mesajul lor în acest oraș. Cum se apropiau de ei pentru a-i omorî, atacatorii la un moment dat au zărit un zid de foc, care înconjura tinerii. Au fost șocați, și în loc să-i atace, au fugit.
Tinerii s-au ținut de planul lor și au început seria de întâlniri. Bătrânii orașului însă erau hotărâți să-i oprească. Și-au trimis tinerii să fure echipamentul și mobilierul folosit în timpul întâlnirilor în aer liber. Într-o noapte însă, când se apropiau de locul unde era păstrat echipamentul, au văzut un bărbat înalt în haină albă, care ținea o sabie încinsă în mână și patrula în jurul echipamentului. Și de data aceasta au avut parte de eșec.
Nu peste mult timp, în timpul unei întâlniri în aer liber au apărut doi bătrâni în haine tradiționale și au trecând prin mulțime au mers până în față, unde vorbea unul dintre tineri. Înainte însă de a ajunge la tânăr, bătrânii au luat-o la fugă sărind și strigând: „Arde! Arde!” Au fugit înspre tânăr, dar ai ieșit prin spatele lui. Cu toate că nimeni nu vedea nicio flacără, bătrânii se purtau ca și cum treceau prin foc. Mai târziu acești bătrâni au povestit, că au vrut să-l atace pe vorbitor, dar au văzut un zid de foc care-l înconjura.
După acestea tinerii din oraș au venit la tinerii adventiști, și vroiau să afle, cu ce fel de puteri supranaturale se apără în fața atacurilor. Tinerii adventiști au povestit, că nu cred în superstiții, și n-au nimic de-a face cu așa ceva. Apoi ei au întrebat, de ce cred localnicii, că folosesc puteri supranaturale, la care localnicii le-au povestit, ce s-a întâmplat, când au vrut să-i omoare.
Adventiștii au explicat cu bucurie, că ei Îl servesc pe Dumnezeul cel viu al cerului, și au parte de protecția divină a îngerilor trimiși de Dumnezeu. Știrile s-au răspândit repede în oraș și în orașele învecinate, și în final mulți au fost botezați. Chiar dacă lucrarea din această zonă este provocatoare, avem deja trei biserici locale organizate în acel oraș, numărul total al membrilor trecând de 200. mai mulți dintre acești tineri curajoși au devenit evangheliști laici, iar alți doi pastori.
Și noi, ca și tinerii de pe malul mării, să ne așezăm încrederea cu desăvârșire în Domnul, și să spunem: „Voi merge!” oriunde ne va conduce.

Leave a Comment